„Lumea n-a uitat că Montaigne s-a retras în celebra lui bibliotecă, la etajul al doilea al unui turn, să reflecteze asupra condiției umane și să-și scrie opera. Iată de ce simt nevoia să recunosc că nici dragostea, nici singurătatea nu le-am descoperit cu ajutorul cărților. De fapt, vreau să spun că nu în bibliotecă am găsit morala acestor scrisori imaginare adresate unor umbre, dintre care unele mi-au dominat lecturile și foamea de a admira, ci pe stradă, pe țărmul mării sau printre amintiri. N-am urmărit aici mai mult decât să mărturisesc ceea ce am aflat cu ajutorul inimii de la viață. Și, probabil, tot de aceea am așezat după fiecare scrisoare un poem, fiind hotărât să respect nu legile literare, ci ale melancoliilor care m-au împins la confesiuni.“ (Octavian Paler)
