Prin acest volum de excepție, Iubiți-vă pe tunuri (1981), Adrian Păunescu umple un mare gol în poezia de azi pornită spre un discurs textualizat sau textistențializat (cu un termen impus în postmodernism), sofisticat și ludizat: lirica de dragoste. În umbra tiranică a intelectualizării, aceasta a devenit o adevărată rara avis, un bibelou de porțelan printre grămezile de jucării tehnicizate. […]

Datorăm, prin urmare, lui Adrian Păunescu un act recuperator: el repune în drepturi sentimentul și, împreună cu acesta, poeticul pur de care vorbea Mikel Dufrenne. Sărbătoarea intelectului râvnită de Paul Valéry redevine, în Iubiți-vă pe tunuri, sărbătoare a trăirii afective.

Isabel și apele diavolului