Magie și vrăjitorie în cultura română: Istorie, literatură, mentalități

Reconfigurarea semantică a seriei vrajă, a vrăji, vrăjit vine – după părerea mea – tocmai din triumful magiei înalte şi din faptul că vrăjile nu mai sunt acum apanajul descântătorilor, al vracilor, al vrăjitoarelor inculte de prin sate, ci al magilor, figuri solemne şi misterioase, în acelaşi timp filozofi, preoţi, oameni de ştiinţă, poeţi, care au în stăpânire elementele, cunosc mersul stelelor pe cer, ştiu începutul şi sfârşitul lumii, ţin în mâini cheia destinelor omenirii şi îşi fundamentează statutul special pe ştiinţa dobândită dintr-o carte perfectă, absolută, unde se află înscris tot ce se mişcă în cosmos. Figura magului cu cartea pare să-l fi obsedat pe Eminescu încă de la începuturile activităţii sale literare şi asupra ei vreau să mă opresc puţin în cele ce urmează, ca să arăt schimbarea de paradigmă faţă de vrăjitoria medievală (în scrierile eminesciene, artele magice înalte sunt în stăpânirea bărbaţilor, femeile nemaiavând nici un fel de acces la acest univers închis, ocult). Trei scrieri mi se par importante în acest sens, toate trei elaborate în jurul anului 1872: Memento mori – Panorama deşertăciunilor, Povestea magului călător în stele (1872-1873) şi Sărmanul Dionis (1872). În Memento mori, Eminescu se arată cu deosebire preocupat de religiile civilizaţiilor a căror „panoramă” o face.

oribile20, ci pentru a desemna o stare de graţie la care poate ajunge lumea ieşită din circuitul coroziv al istoriei şi al voinţei de putere. Această stare se poate resimţi în adâncul codrilor („Pare-că şi trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,/ Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă”21), pe lângă „izvorul prins de vrajă”22 sau „lacu-n vrajă”, stând mână-n mână şi gură-n gură cu fiinţa iubită, ca pentru o refacere a totalităţii androginice primordiale. Tot un fel de „vrajă” este şi starea de extaz în care poetul se cufundă pentru a putea evoca „panorama” civilizaţiilor dispărute, întreprinsă în Memento mori:

Când posomorâtul basmu – vechia secolilor strajă –
Îmi deschide cu chei de-aur şi cu-a vorbelor lui vrajă
Poarta naltă de la templul unde secolii se torc –
Eu sub arcurile negre, cu stâlpi nalţi suiţi în stele,
Ascultând cu adâncime glasul gândurilor mele,
Uriaşa roat-a vremei înapoi eu o întorc23.