In colectia Actual se transforma in carti acele manuscrise si „proiecte” care pun, prin caracterul lor de actualitate si de stringenta, probleme de mare rezonanta in spatiul public. Desigur, nu se intampla de la sine ca actualul si stringentul sa si faca obiectul dezbaterii si preocuparii publice, sau individuale. Noi incercam nu numai sa supunem atentiei cititorului intrebari ce se pun, ci sa sa-l influentam sa si le puna pe cele esentiale.

Exista oare, la nivelul anului 2011, preocupari mai actuale si mai stringente decat cele doua teme ale culegerii de confesiuni propusa de Cristina Hermeziu sub titlul Revolutia din departare? Cu siguranta nu. Iata-le: 1. exodul de neoprit al tinerilor intelectuali din Romania, imediat ce granitele s-au deschis, de neoprit pana azi; 2. mirajul, frustrarile si umbra aruncata asupra prezentului de ceea ce unii refuza sa numeasca „revolutie“, preferand in cel mai bun caz termenul de „evenimentele din decembrie 1989“. Ele sunt adevaratele obsesii nu deajuns de constientizate, in discursul public de azi si in mintile noastre ale tuturor. In orice caz, in depresia endemica a societatii romanesti actuale. Cei 30 de romani plecati, sau cum spune Adrian Cioroianu, in prefata, care au fugit de propria romanitate, unii dintre ei nume deja cunoscute, povestesc pasionant si dureros cum s-au despartit de tara lor, ce ar fi putut sa-i opreasca sa plece, ce i-ar face sa se intoarca. Confesiuni pline de invataminte si in plus admirabil scrise.

„A pleca“ (din Romania) a fost unul dintre cele mai interesante, obsesive si transformatoare verbe ale limbii romane din anii ’90.

A ramas la fel intr-o buna parte a urmatorului deceniu, desi ratiunile plecarilor s-au mai nuantat — pe masura ce plecarile, numeric, au crescut mai abitir. Cum se explica aceasta? Colivia predecembrista pe care o numeam „acasa“ era atat de bine sudata inainte de 1990, incat strainatatea, pentru cei mai multi dintre romani, era o chestie vizibila la televizor (chiar si aici din ce in ce mai rar), pe coperta cataloagelor Neckermann si pe curbele de tabla ale cutiilor de ness Amigo.

In aceste conditii, plecarea din tara a avut, in anii care au urmat, toate datele unei eliberari asumate la propriu.

„A pleca“ sau „a ramane“ din/in Romania inseamna, pana la urma, optiuni individuale care trebuie de-dramatizate. Acest lucru inca nu se intampla in Romania, din motive prea multe fie si pentru a le inventaria aici. Dar volumul propus de Cristina Hermeziu — si de interesantii sai coautori — este nu numai un pas in directia buna, ci si un pas mai sus: adica in sensul in care romanitatea nu doar va fugi de ea insasi, ca pana acum, ci va gasi si un moment de reflectie calma, pentru a lua ceva distanta de propriile-i clisee, pentru a privi spre sine si a incerca sa se redescopere, intelegandu-se ceva mai bine.“

Cristina Hermeziu

Books