Slavici Ioan

A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tînără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc.

Mai sunt şi zdrenţăroşi şi desculţi şi nepieptănaţi şi nespălaţi şi obraznici, sărăcuţii mamei; dar tot cam aşa e şi mama lor ea însăşi; cum altfel ar putea să fie o văduvă săracă? cum ar putea să fie copiii săraci, care îşi petrec viaţa în tîrg, printre picioarele oamenilor?

Muiere mare, spătoasă, greoaie şi cu obrajii bătuţi de soare, de ploi şi de vînt, Mara

Nu e chip să treacă zi fără ca ea să pună fie şi măcar numai cîte un creiţar în fiecare din cei trei ciorapi

Nu doară că i-ar fi greu ceva; cînd simte greul vieţii, Mara nu plînge, ci sparge oale ori răstoarnă mese şi codiri

Peste zi ea vede multă lume, şi dacă-i iese-n cale vreo femeie care-i place şi ca fire, şi ca stare, şi ca înfăţişare, ea-şi zice cu tainică mulţumire: "Aşa are să fie Persida mea!" Iar dacă bărbat e cel ce-i place, ea-şi zice: "Aşa are să fie Trică al meu!"

dar n-o ierta firea să rumpă din nici unul dintre cei trei ciorapi

Maica Aegidia era mititică, păşea mărunt, vorbea scurt şi apăsat, avea nas nu tocmai mic şi o căutătură aspră şi scrutătoare, dar se muia cînd vedea lacrimi de văduvă:

Sidi era, ce-i drept, foarte deşteaptă şi, din clipa cînd se despărţise de Trică, se făcuse tăcută, aşezată, ascultătoare, aproape blîndă

Sărăcuţii mamei! grăiMara înduioşată. Se iubesc, maică, urmă ea ştergîndu-şi lacrimile; se iubesc unul pe altul ca doi copii săraci