ro
Books
Amanda Quick

Afaceri de familie

Cady Briggs este fericită să nu se amestece în afacerea familiei. Galeria de artă a mătușii Vesta este o afacere de mare succes, dar pentru Cady stresul și responsabilitățile nu reprezintă o plăcere, ca de altfel nici faptul că este frecvent comparată cu personalitatea ciudată a mătușii. Cady preferă să colaboreze ca liber-profesionist în domeniul consultanței de artă, mai ales că astfel poate lucra cu oameni interesanți, cum ar fi enigmaticul Mack Easton. Dar Cady are un principiu — să nu amestece afacerile cu plăcerile, așa că, indiferent cât de atrăgător i se pare Mack, nu dorește să lase relația lor să se transforme în ceva foarte serios.

Moartea subită a mătușii Vesta o pune însă la cârma Galeriei Chatelaine și o determină să apeleze la ajutorul lui Mack pentru a desluși misterului unei posibile crime. Pozând în „aproape logodnicul” lui Cady, Mack o ajută să investigheze ițele încurcate ale lumii comerțului cu obiecte de artă, și pe parcurs, atracția pe care o simt unul față de altul îi face să încalce orice principii. Însă secretele pe care au început să le tulbure cu investigația lor ar putea fi mai periculoase decât își imaginaseră…
361 printed pages
Original publication
2015
Publication year
2015
Have you already read it? How did you like it?
👍👎

On the bookshelves

fb2epub
Drag & drop your files (not more than 5 at once)