Volumul cuprinde două din cele mai reprezentative lucrări în care filosoful german își expune concepția morală: Întemeierea metafizicii moravurilor (1785) și Critica rațiunii practice (1788). În Întemeierea metafizicii moravurilor Immanuel Kant expune principiile moralității, iar în Critica rațiunii practice își construiește propriul său sistem etic, ceea ce face ca aceasta să fie considerată, după Critica rațiunii pure, a doua sa operă fundamentală.
Între cele două lucrări este o atât de strânsă legătură, încât cunoașterea numai a uneia din ele ne-ar oferi o imagine incompletă asupra concepției sale morale.
Immanuel Kant a avansat idei etice și în alte opere ulterioare (Religia în limitele rațiunii – 1793 sau Metafizica moravurilor – 1797), dar numai în cele reunite în acest volum se ocupă de problemele teoretice ale moralității.
Traducerea a fost făcută după ediția germană din 1956 (Leipzig, Hrsg. Von Raymund Schimidt).
