Victor Suvorov, unul dintre agenţii de frunte ai spionajului militar sovietic, contrazice opinia larg acceptată conform căreia Adolf Hitler şi regimul nazist au atacat pe neaşteptate Uniunea Sovietică în 22 iunie 1941, cu o armată mult superioară şi mai bine pregătită. Acest volum controversat susţine ideea că, de fapt, Stalin plănuia să invadeze teritoriile controlate de nazişti în iulie 1941. Nenumăratele documente la care autorul a avut acces şi analiza minuţioasă a desfăşurării luptelor, a tehnicii militare utilizate şi a pregătirilor din spatele frontului vin să confirme ipoteza lui Suvorov privind adevăratul instigator al celui de-al doilea război mondial.