„Un roman al exilului, un manual al împăcării cu propria condiție în circumstanțele refugierii din istorie și din viața personală. Personajul principal, cel care a ajuns la Paris, doarme șase zile și șase nopți pentru a descoperi utilitatea libertății, cât și limitele ei într-o lume a relativității. (…) Domnul Scriitor, personaj-cheie al romanului, spune: «Fac parte din generația aequivoca… Parcă nu am decât un ochi și o mână, mă holbez ca un chior și port după mine infirmitatea … mi-au denaturat și pervertit viața, simțirea, gândirea. Uneori îmi spun să nu mai scriu nimic, cel puțin o perioadă, muncesc undeva, oriunde și orice… mă spăl în efort și sudoare de toate mizeriile, păcatele, modelările și apoi o iau de la capăt cu un suflet nou…» (…). Demonstrația sadiană are nevoie de spațiu izolat pentru a ajunge la acea intensitate a răului ce poate însemna puritatea absolută. Ian înțeleptul este factorul anti-récit al unui roman eseu. În cartea lui Bujor Nedelcovici, societatea este folosită ca laborator demonstrativ, ca spațiu al paideei celorlalți. O carte excelentă, o (falsă) distopie ce-și transcende limitele.“ — Bogdan-Alexandru Stănescu (Luceafărul, 11 feb. 2004)
