Existențialismul astăzi

Prima parte a lucrării de față va aborda pe scurt principiul de funcționare al existențialismului (schițând anumite paralele cu nihilismul și postmodernismul). Pornim de la definițiile sale multiple (1.1.1.) din spațiul american, englez, german sau francez, pe care apoi le sistematizăm și le sintetizăm, urmând a da existențialismului propria noastră definiție conceptuală. Conflictul dintre existența și esența (1.1.2) primește o soluție nouă în istoria filozofiei, care pune accentul tocmai pe particularitatea și presupusa contingență a existentului. Explorând textele „polemicii“ umaniste (1.2.1), Existențialismul este un umanism de Sartre și Scrisoarea despre „umanism“ a lui Heidegger, înțelegem mai multe despre distincția dintre existența și ființă. Investigând antiumanismul (1.2.2), observăm configurarea unui antiumanism nihilist Foucault și Deleuze, prezent în textele unor filozofi precum Nietzsche și Cioran și a unor poeți precum Lautreamont.
În partea a doua vom studia cele trei concepte fundamentale interdependente (angoasa, autenticitate, moarte), așa cum apar ele la cei mai importanți filozofi existențialiști. Pornind de la definițiile conceptelor (la care am adăugat și definiții personale), am explorat teleologia acestor concepte atât în textele de bază, cât și în bibliografia recentă. Primul capitol al părții a două (2.1) este orientat către problematica angoasei. Un excurs în pseudonimia kierkegaardiana (2.1.2.1) a părut necesar, pentru a ne introduce în opera filosofului danez. Relația dintre angoasa și Geneza (2.1.2.3) trasată în Conceptul de anxietate de Kierkegaard a fost analizată, în vederea explorării conexiunii dintre acest efect originar existențialist și stadiul religios. Continuăm cu distincția fenomenologică dintre angoasa și frica (2.1.3) din Ființa și timp și dimensiunea meontologica și raportul ei cu neantul sartrian (2.1.4), pentru a încheia cu modalitatea de a transgresa angoasa prin curaj (2.1.5) din perspectiva teologică a lui Paul Tillich.
Al doilea capitol al părții a două (2.2) se referă la fenomenologia morții, așa cum transpare ea la Heidegger (2.2.2) (dar și la Fink și Levinas) și la replica lui Sartre (2.2.3), care mizează pe contingența morții. Al treilea capitol al părții secunde (2.3) își propune să studieze un concept strâns înrudit cu angoasa Și moartea, virtutea personală a autenticității. Înainte de a cerceta îndeaproape textele filozofilor existențiali, am cercetat legătura dintre autenticitate și falsitate (2.3.1.2) într-un context filozofic și psihologic. Mai departe, ne-am concentrat pe problema dificilă și de actualitate a autenticității religioase (2.3.2) din Frica și cutremur de Kierkegaard. În continuare, ne-a interesant analiza autenticității la Heidegger (2.3.3) și la Sartre (2.3.4), focalizându-ne mai ales pe cele două versiuni ale inautenticității existențiale, impersonalul „se“ (2.3.3.1) și reaua-credință (2.3.4.1), aceasta din urmă, studiată și în contextul violenței și al nihilismului (2.3.4.2) din Caietele pentru o etică.
După concluzii, am abordat mai multe direcții experimentale, ce provin din laboratorul nostru și vin în completarea cercetării noastre. Anexa 1 conține un glosar de concepte existențiale (care pot ușura înțelegerea termenilor cheie existențiali), anexa a două oferă o cronologie existențială, iar a treia anexă are, de asemenea un rol educativ, oferind niște scheme cu conceptele fundamentale existențiale. A patra anexă se ocupă de opera lui Chuck Palahniuk, care se află la confluența existențialismului, nihilismului și postmodernismului. O paralelă dintre subiectul existențialist și cel postmodern găsim în anexa a cincea iar în anexa a șasea vom face o analiză comparativă între Kierkegaard și Cioran din perspectiva fenomenologiei agoniei. Anexa a șaptea are rolul de a investiga aplicarea metodei diagnozei la filozofii existențialiști.