ro
Ian Kershaw

Drumul spre iad

Notify me when the book’s added
To read this book, upload an EPUB or FB2 file to Bookmate. How do I upload a book?
În vara anului 1914, cea mai mare parte a Europei s-a prăbușit într-un război atât de catastrofal încât a zdruncinat politica și însuşi sistemul de credinţe al continentului într-un mod fundamental. Dezastrul i-a înspăimântat pe supraviețuitori și a șocat o civilizație care își asumase total rolul de model pentru restul lumii. Totul s-a prăbușit într-un haos de o sălbăticie aflată dincolo de orice termen de comparație. În 1939, europenii aveau să înceapă un al doilea conflict care a reușit să fie chiar și mai teribil — un război în care uciderea civililor a ocupat scena centrală și care a culminat cu Holocaustul.

Drumul spre iad ne spune această poveste cu înțelegere, fler și originalitate. Kershaw reia evenimentele într-o narațiune fascinantă, dar abordeaz și problemele cele mai dificile pe care le ridică aceste întâmplări din trecut — ce au însemnat ele pentru europenii care le-au declanșat și care le-au trăit și ce înseamnă pentru noi.

Istorie la dimensiuni epice… ar trebui să figureze în lista lecturilor obligatorii. – The New York Times

Ne aflăm în prezenţa unui istoric emerit. — Spectator

Magistral. — The Economist
This book is currently unavailable
966 printed pages
Original publication
2017
Publication year
2017
Have you already read it? How did you like it?
👍👎
fb2epub
Drag & drop your files (not more than 5 at once)