După treisprezece ani de la prima apariție, mă-ntreb unde-a ajuns oare Drumul furnicilor? Strada pe care plouă-ntotdeauna și-o fi luat un new look? Josefina, musca dintre ferestre, cum se adaptează la termopane? La baie apa continuă să curgă zi și noapte ca un fluviu particular? Colacul de sârmă ploioasă s-o fi dezrăsucit de tot, lăsând moartea pe dinafară? Vreun paparazzi o fi obținut vreo poză a păsării din pod pe care nimeni n-a zărit-o? Nu mă-ntrebați pe mine, eu n-am făcut altceva decât să bat la mașină litere unele după altele. Tot ce știu este că și după treisprezece ani norii și bețele de chibrit rămân cele mai frumoase lucruri de pe lume. (Constantin Abăluță, decembrie 2010)
