„Această carte este o «eliberare» de Cioran, o «despărțire» de acesta. Dar nu este o «răfuială», ci o despărțire atentă și amiabilă și, cred eu, provizorie, pentru ca nu poți scăpa definitiv de bolile culturale ale adolescenței și primei tinereți, nici nu ar fi bine s-o poți face, însă le poți îmblînzi. Și, cred, acesta este efectul pe care îl va obține autoarea asupra ei înșiși în urma scrierii acestei cărți, dincolo de excelența lucrării ca atare – pentru ca este o carte foarte bine gîndită și scrisă – și trecînd peste debutul în volum. Și este foarte bine așa! Cioran cu care va avea de-a face de acum înainte, nu mai poate fi un autor devastator, cotropitor, care-ți reduce propria personalitate, încercînd s-o „paraziteze“, s-o „vampirizeze“ pe a ta. Efectul sau nu va mai fi, în termeni blagieni, unul modelator, ci unul catalitic, deci autoarea – ca și oricare alt ins care a trăit o asemenea experiență – va merge mai departe pe propriile picioare, însă beneficiind și de plus cunoașterea căpătată în urma frecventării operei sale, a disecării gândirii sale oximoronice și paradoxale.“ – Liviu Antonesei
