Povești filosofice cretane și alte poezii din insule. Poeme inedite (2008–2011)

„Spiritul asociativ, capacitatea speculativă fină, vocația literară, se împlinesc în Pharmakon, o remarcabilă carte de poeme, personalizată, într-un peisaj literar ce favorizează livresul, intertextualitatea, metatextualitatea, „textualismul“ etc., printr-o tensiune a rostirii ce nu ocolește exprimarea nudă a emoției. Sub semnul unui als ob ce implică spațiul imaginației, cartea de poezii a lui Liviu Antonesei completează eseurile aceluiași măcar prin contraponderea posibilă indusă de ideea de „inocență“ (asociată poeticului) în contrapondere cu „pierderea“ ei, despre care glosa eseistul și criticul, De fapt, lumea sa poetică se compune „auroral“ fără să iasă din relația livrescă și obiectuală. Densitatea referințelor nu anulează autenticitatea lirică a percepției nici chiar în poemele discursive…“ (Marian Papahagi)
„Această digresiune (despre cenzură, n. m. L. A.) are rostul ei; ceea ce deranja în poezia lui Liviu Antonesei constituie și unul din atuurile ei: o viziune integratoare asupra lumii, încercînd să cuprindă și/mai ales partea ei de umbră, un radicalism al limbajului care nu se sperie de cuvintele mai dure, atunci cînd e vorba să(-și) exprime adevărul (…) Finalul cărții e cumplit, e insuportabil, trece dincolo de literatură – nu e asta obsesia oricărui scriitor adevărat? Rămîne de văzut dacă de la această tensiune în sus se poate scrie mai departe…“ (Romulus Bucur)
„La haine de la poésie, ura față de poezie, va rămîne o constantă a scrisului său. Precizez: ura față de poezia rigidă, izolată în narcisism autoreferențial. Poezia care își clonează formula, autopastișîndu-se la nesfîrșit. Poezia răspunsurilor orgolioase și definitive. Această „ură“ va alimenta, în schimb, o poezie mobilă, mereu în căutarea consistenței sale (nu întîmplător un volum se cheamă Căutarea căutării), interogativă, agitată de dubii. Ca să reiau analogia, mușchetarul tînăr s-a preschimbat într-un cavaler al Mesei Rotunde. Parsifal în căutarea Graalului“. (Ovidiu Nimigean)