Baia Balkan

Facerea unei case necesită voința și pricepere, cu atât mai mult facerea unei lumi. Acum, cred ca Muzulie Ceatpat avea geniu. Împrejurările însă i-au fost neprielnice. Amintirile mele legate de proiectul lui se pierd în tenebrele Templului săpat, mai înainte de toți vecii, în stânca hercinică, de natură, de oamenii primitivi, ori de către sfinții atrași prin lucarna surprinzătoare a cupolei, în strădania lor de a comunica cu o lume mai presus de fire. Templul Celui Foarte Mare, Bai Ulgun, cum se pomenește el din străvechime, este o caverna uriașă ascunsă vederii în inima gorganului înalt acoperit de zmeuriș și tufe de alun printre grohotișuri. Calota lui, deschisa lumii de un trepan uriaș, permite accesul în interior pe traseul șerpuitor al unei scărițe săpată în tâmpla de piatra până la arhitrava care încercuiește naosul. De aici se ajunge la platforma principala mult mai ușor, pe scara solida de stejar, ce coboară în frânturi de cate șapte trepte, în jurul unei coloane de susținere, până la locul unde se petrec toate: jertfe, imprecații, rugăciuni. De jur împrejur, delimitând parca secvențial spațiul și timpul, pe suprafață concavă a platformei douăsprezece șanțuri subțiri pornesc în raze, ca spițele unei roți ce se unesc într-un un punct virtual din mijlocul chepengului pătrat aflat în opoziție cu lucarna rotundă din acoperiș, și care prelungit sub podeaua naosului, duce într-un hău bănuit, unind astfel cerul cu pământul. (Ileana Cudalb) Un roman senzațional.