„Pe 8 aprilie 1967, la împlinirea vârstei de 56 de ani, Emil Cioran își nota în jurnal următoarele: «În tot ce am scris, nu i-am adus sexualității omagiul pe care îl merită». Nu voi spune că am scris prezenta carte doar ca un omagiu adus sexualității, ci și în încercarea de a înțelege delicatele și misterioasele ei mecanisme și modul în care ele influențează (și sunt la rândul lor influențate de) mecanismele sociale, morale și culturale. Este vorba de sexualitatea omului, cel mai rasat animal din punctul de vedere al Culturii și, tocmai de aceea, cel mai ratat animal din punctul de vedere al Naturii. Compunând această lucrare, nu am plecat de la o teză prestabilită și nici de la un plan premeditat. Ea s-a alcătuit cumva organic. Am scris această carte în aceeași măsură în care ea m-a scris pe mine. Poate așa se explică relativa eterogenitate stilistică a volumului, cu treceri uneori spontane de la rigoarea academică la exprimarea eseistică, cu grad mai mare de libertate.“ (Andrei Oișteanu)
