Râsul

Volumul de față cuprinde trei eseuri ale autorului francez despre,, râsul provocat în mod special de către comic“. Acestea au la bază ideile următoare: comicul este uman, râsul are nevoie de o detașare emoțională față de obiectul/subiectul vizat, râsul are o funcție socială. Autorul explorează diferite ipostaze ale comicului în artă sau în viața de zi cu zi în funcție de cauza care a produs efectul respectiv. Un om care se împiedică și cade poate stârni râsul trecătorilor. În această situație comicul survine ca urmare a rigidității mecanice a personajului care a căzut pentru nu a putut evita un obstacol. Și o diformitate poate stârni râsul, însa una care poate fi imitată de o persoană care nu are acea diformitate. Există și un comic al mișcărilor, de exemplu, gesturile unui orator. În cel de-al doilea capitol, autorul analizează altă două categorii: comicul de situație și pe cel de limbaj. În fine, al treilea capitol este consacrat comicului de caracter. Anexa de la sfârșitul lucrării curprinde o scurtă discuție despre definițiile comicului, dar și despre metoda utilizată de autor în cele trei capitole. Comicul ține de această dimensiune a persoanei prin care se seamănă cu un lucru, acest aspect al evenimentelor umane care imită prin rigiditatea sa de un fel cu totul spe-cial, mecanismul pur și simplu, automatismul, de fapt mișcarea fără viață. El exprimă, așadar, o imperfecțiune individuală sau colectivă care necesită o corecție imediată. Râsul este însăși această corecție. Râsul este un anumit tip de gest social care subliniază și reprimă o distragere specială a oamenilor și evenimentelor.