Adevărat mare poet al naturii, Hogaș a găsit, în sufletul său plin de credință, cuvintele calde și vii care să-i exprime adorația. Are descrieri ale firii care sunt imnuri de slavă. Dar e blând și jovial îndeobște, ca bunul drumeț, căruia îi place călătoria cu tovarăși. E un povestitor isteț care, tot spunându-ți snoave, amintiri, te face să nu simți greutățile drumului. In tovărășia lui hoinărești cu drag, în munții Neamțului, pe poteci neumblate, pe piscuri înfășurate în raze de soare, prin văi umbroase cu ape gâlcevitoare, prin chiliuța părintelui Ghermanuta de la mănăstirea Nichitului, apoi la Agapia, prin valea Sabasei, pe Sestina. Nu ți se urăște nici o clipă, ba, la sfârșit îți pare rău că s-a sfârșit.
