Mai mult viu decât mort, comisarul San-Antonio asistă la propria-nmormântare. Apoi, mai mult cu umor decât cu îndârjire, bântuie Parisul în căutarea celor care l-au ucis un pic, temporar. Semi-asasinii nu se lasă ușor prinși, până când fac greșeala s-o supere pe mama semi-victimei. Și gata, soarta lor e pecetluită: nu te iei de mama lui San-Antonio și speri să scapi basma curată! E o bătrânică prea simpatică. San-Antonio e convins că ea e mai înger decât dolofanii ăia mici, pictați cu aripioare prin biserici.
Vremuri grele! Nimic nu mai e ce pare a fi: traficanții de droguri sunt patrioți, spioanele sunt fiice care știu de frica taților. Nevestele sunt un fel de amante costisitoare, iar culmea rafinamentului pervers ar fi să-ți iei o amantă doar ca să te uiți la ea cum tricotează, după ce ți-a servit o supă.
San-Antonio e de savurat pe îndelete, o delicatesă pentru adevărații degustători ai genului, cei care știu că un roman polițist te poate cuceri și prin umor, rafinamente de limbaj, inteligență și cultură, nu doar prin suspans, urmăriri și împușcături, chiar dacă are – din belșug chiar – și aceste ingrediente.
Mai multe detalii pe san-antonio.ro
