Urmuz în conștiința criticii

întunericul clipei următoare dispariţiei lui. Şi totuşi, nu e aşa. Urmuz trăieşte încă. Prezenţa lui printre noi, sfârc care biciuie conştiinţele. În bezna sufletului urmărim aplecaţi adânc urmele lui, pe care paşii lui i-au lăsat zgâriind violent pământul trivializat prin clişeism”.
Proza lui Urmuz se remarcă dintr-odată prin stranietatea absurd-fantastică a universului pe care ni-l propune, utilizând umorul negru, calamburul lexical, asociaţiile insolite de cuvinte, şocante prin surpriza neprevăzutei lor posibile împerecheri, prin depăşirea logicii normalului şi plonjarea într-o altă ordine a reprezentărilor existenţiale, de un fabulos grotesc şi parodic.
Eroii povestirilor sale, ce aparţin unui timp ieşit din orice cadru cronologic al firii, sunt persoane bizare, stranii, alcătuite fantezist din elemente ale unei realităţi anapoda, ce au totuşi o puternică individualitate şi personalitate. Gayk, bunăoară, din schiţa omonimă, este „ascuţit bine la ambele capete şi încovoiat ca un arc. Gayk stă totdeauna puţin aplecat înainte astfel că poate uşor domina împrejurimile. Ţine să fie bine pregătit pentru orice eventualitate şi de aceea doarme numai în frac şi mănuşi albe, păstrând ascunse sub pernă o notă diplomatică, o cantitate respectabilă de pesmeţi şi… o