Pendulul lui Foucault este un roman elaborat cu ingeniozitate inginerească, în care misterul ia naștere printr-o banală întîmplare. Trei redactori ai unei edituri de texte ezoterice construiesc, printr-un pur joc intelectual, ipoteza misterioasă a unui Complot uriaș, inițiat de Cavalerii Templieri (după dizolvarea Ordinului de către regele Franței) pentru păstrarea în custodie a Secretului absolut al cunoașterii și al puterii. Tot jocul pornește de la un manuscris delirant și ia proporțiile unui „vîrtej“ care, de la un anumit punct, nu mai poate fi dominat de inițiatorii lui. Cuvintele (semnele) se răzbună chiar pe cei care le manevrează, în momentul în care aceștia transformă jocul combinatoriu în scop în sine.