Întâlniri cu Jung

E.A. Bennet l-a întâlnit pentru prima dată pe Jung la începutul anilor 1930 iar, între 1935 și 1961, cei doi au menținut un contact neîntrerupt. Relatările întâlnirilor, adunate în această carte, oferă o imagine mai puțin cunoscută a vieții și a gândirii lui Jung și reflectă impresii despre existența de zi cu zi, despre stilul său de viață natural, spontan. Cartea ne invită să facem un exercițiu de imaginație: să ni-l închipuim pe Jung pe malul lacului, în grădină, în intimitatea camerei de studiu, înconjurat de familie și de colaboratorii apropiați, la Bollingen sau la Küsnacht, discutând despre război, religie, prelegerile ținute de la Yale, despre Freud și psihanaliză, vindecare prin psihanaliză, despre simboluri și conținuturile inconștientului, umbră, sincronicitate, arhetipuri, tipurile psihologice și hipnoză.
„Seara, după prelegerea mea și după cina târzie luată cu prietenii, m-am întors la Küsnacht la ora 10:15. Mi-a deschis doamna Jung și mi-a spus că erau în bibliotecă. C.G. stătea pe scaunul lui obișnuit, lângă fereastră, sub lampadar. Părea ceva mai bătrân și puțin obosit, dar era plin de viață și, ca întotdeauna, a deschis un subiect. Voia să știe câte revendicări sunt în Tatăl Nostru, deoarece scria despre aceasta (corecta, cred, șpalturile la cartea sa despre Iov). Am spus că erau mai degrabă cerințe sau solicitări decât revendicări, iar el a fost de acord, cerințe era cuvântul potrivit. «Dă-ne nouă astăzi pâinea noastră cea de toate zilele», nu o pâine oarecare, ci lucrul după care ne călăuzim viețile. El prefera formularea Sfântului Ieronim.“
„C.G. a spus că îi plăcea să-și bea cafeaua de la micul dejun pe îndelete —«Apoi voi prinde viață fără grabă. ‘Omnis festinatio a parte diaboli est’, a citat el în limba latină —orice grabă vine de la diavol». Este o veche zicală alchimică. L-am întrebat din nou despre modelul de pe fața lui Mercur, sculptat pe piatra de lângă turn. «Ajunsesem într-un mare impas când am scris despre sincronicitate —mi-a spus el —la partea despre statistică. Apoi am văzut acel chip în piatră, mi-am pus hârtiile deoparte, mi-am luat sculele și l-am cioplit. Era hoțul de Mercur.» A continuat: «Alchimiștii cunoșteau acest blocaj, iar ei îl numeau adesea pe Mercur, bufonul».“