Jar si Amandoi, romanele care compun sumarul volumului de fata, sunt, orice s-ar spune, romane ale lui Liviu Rebreanu. Autorul lui Ion nu era altul cand le-a scris, chiar daca putem admite scaderi ale artei sale. Sa le punem alaturi, pentru comparatie, nu doar cu punctele de maxim ale creatiei sale, ci si cu alte romane din epoca si vom observa ca ambele valoreaza, dupa vorba consacrata, putin cand le contemplam, mult cand le comparam. Jar si mai ales Amandoi nu apar ca opere de plan secund, ci ca realizari in afinitate cu finalitatile propuse, fiind excelente in zona in care autorul le-a plasat prin intentiile sale inca de la inceput. Exista posibilitatea de a vedea opera lui Liviu Rebreanu ca pe o piramida structurata ca o consecinta a unei ierarhizari ce depinde in primul rand de prestigiul temelor. Dar exista si un model alternativ, care poate invoca o dispunere dupa un model atomic, universal, in care particulele „mari“ si „mici“ participa, conform specificului lor, la echilibrul structural al substantei.