Odată cu întoarcerea sa în Rusia după cei douăzeci de ani petrecuți în exil, Soljenițîn scrie, în perioada 1993‑1998, o serie de „povestiri în două părți“, echilibrate și atent șlefuite, cele două părți ale fiecărui text fiind unite printr‑o temă comună. Sunt marile teme ale literaturii lui Soljenițîn: opțiunea orală, problema responsabilității, compromisul… Personajele sunt plasate în diverse perioade ale epocii sovietice (începând din anii ’20‑’30, trecând prin cel de‑al Doilea Război Mondial și ajungând până în anii ’90), însă nu de vreo „demascare“ a realităților sovietice este vorba, ci de o privire atentă asupra omului ca individualitate. Suntem martori la ascensiuni și decăderi, descoperim conștiințe împovărate, vedem îndoiala și slăbiciunea personajelor atunci când sunt puse în situația de a alege. Fiecare om este important, iar deciziile lui nu rămân niciodată fără consecințe. Sunt pagini de scriitură însuflețită, de o remarcabilă forță artistică. Este forța trăirilor autentice, care nu pot lăsa pe nimeni indiferent.
