„Între Voica și Pontiful s-a scurs o jumătate de secol de istorie, de viață, de creație; în acești ani, Henriette Yvonne Stahl a trăit numeroase evenimente dramatice, ale istoriei românești ca și ale destinului personal, a scris câteva cărți — nu multe –, dar nu s-a schimbat în esență. «Domnișoara» s-a maturizat, a devenit o femeie cu o personalitate puternică, dominată de setea de cunoaștere, pe care și-a descoperit-o citind cărți de filosofie, dar și de inițiatică, ezoterism, mistică, ocultism. Dintre scriitori, cel mai apropiat i-a fost Dostoievski. O experiență a extazului, a «răpirii» într-o altă dimensiune, pe care mărturisește a o fi trăit în anul 1933, a motivat-o să caute experiențe extraordinare și oameni cu puteri neobișnuite, «inițiați», frecventând de atunci cu asiduitate vindecători, telepați, hipnotizatori, vraci, cunoscători ai cabalei etc. Din acestea s-a nutrit arta ei de a crea o tipologie umană atipică, personaje bizare, psihologii abisale, care o situează în prelungirea esteticii romantismului.La capătul lecturii a două romane atât de deosebite prin problematica lor, opera unei scriitoare prea puțin cunoscute azi își dezvăluie nota ei de pregnantă originalitate, de atracție pentru personaje și fapte care ies din sfera cotidianului. Henriette Yvonne Stahl e o prozatoare care se citește cu plăcere și interes.“ — Elena Zaharia-Filipaș
