Mili Rathod nu și-a mai văzut soțul de două decenii, adică de la vârsta de patru ani, când i-a fost promisă în cadrul unei ceremonii tradiționale. Cu toate acestea, statutul de femeie măritată îi oferă o libertate neobișnuită. Conștientă că Mili trebuie să devină o soție modernă, demnă de pilotul militar căruia îi este sortită, bunica ei i-a permis chiar să părăsească India pentru a studia opt luni în America. Mai trebuie doar ca soțul respectiv să-și facă apariția și să ceară consumarea căsătoriei. Samir Rathod, unul dintre cei mai celebri regizori de la Bollywood, a venit în Michigan ca să obțină divorțul fratelui său. Cu farmecul și reputația lui de cuceritor, n-ar trebui să-i fie deloc greu să convingă o fetișcană credulă de la țară să semneze documentele. Descoperă însă că Mili nu e nici naivă, nici pusă pe făcut avere. Pe nesimțite, Samir ajunge să facă parte din viața lui Mili, dar pare să aibă de înfruntat o dilemă insolubilă: cum poate să se îndrăgostească de o femeie care, teoretic, este cumnata lui? Și cum să-i dezvăluie că este fratele pilotului militar pe care ea îl așteaptă de douăzeci de ani?