„În poemele lui, Ștefan Bolea taie destul de adânc în carnea lumii, exact cum se laudă în arta poetică din finalul volumului. Vizionarismul de-o claritate fără cusur în eseuri devine, în poezie, o apocalipsă notată din perspectiva unui spectator mizantrop și un cântec despre detaliile prozistice ale morții generale. Imaginația lingvistică, gustul apoftegmelor ori luciditatea discursului se află într-un acord discret cu emoția unui bărbat peste care trec, în găști compacte, motocicliști, șoferi de taxi din Pakistan, Nietzsche și Kierkegaard, umbra lui Lautréamont și stoluri de tv-homunculi, scoși din showuri de staniol reciclat.“ (Doina Ruști despre Gothic)
