Oaia neagra

A fost o vreme când trebuia să mergi orbește. Pe atunci trebuia să te bazezi pe Partidul Unic, la cârma căruia era un iubit conducător, care decidea ce este bine și ce este rău. S-a înconjurat de o mână de năimiți, pe care i-a pus la treabă și dacă îți plăcea sau nu trebuia să faci ca ei sau să taci. Dintru-început cea de-a cincea orânduire prin care a trecut omenirea, a intrat în trombă în viețile oamenilor, dar mai târziu s-a dovedit că nu tot ce zboară, se poate mînca și atunci au apărut cârtitorii. Ajutați de slugoii din popor, puterea a putut să-i anihileze la început, dar cu timpul persoanele „non grata” s-au înmulțit peste genocidul național pe care s-a clădit noua orînduire, iar a marșa pe acest genocid ar fi dus la desființarea ființei naționale. Cine…, tocmai cei care se aotointitulau cei mai umani, cei mai drepți. Comuniștii s-au văzut nevoiți ca să apeleze la alte metode de a cădea la pace cu dizidenții, și cu toate acestea unii dintre ei nu se lăsau ușor indimidați Ceușescu îi numea pe aceștia „…,oi negre…,” Sintagma aceasta care nu era neapărat scoasă din intelectul marelui conducător, dar cînd el are pâinea și cuțitul la îndemână, nu mai trebuie să se gândească la Hristos, ci toți trebuie să lucreze pentru el. Oaia neagă are doar părul de acestă culoare, restul este ca la celelalte surate ale ei. Marii ideologi comuniști au conchis că… „Lupta dintre contrarii duce la progres…,” dar din nefericire una este vorba și cu totul altfel arată fapta. Cu certitudine dintre aceste oi negre multe s-ar fi dovedit mai bătăioase pentru progresul țării decât lioata de netrebnici din partidul unic. Inspirat de parabola „iubitului conducător,” am așternut pe hîrtie în o mie nouă sute nouăzeci și unu neliniștile, principile, și consecvența unui tânăr pe care viața la pus la încercare, la grea încercare. A greșit că a iubit? A greșit că nu a avut răbdare? A greșit că nu a plecat capul până la a face sluj prostesc? A greșit căzând în egoism? A greșit luându-și viața în propiile mâini?…. „Să nu intri la judecată cu robul tău, că nimeni sub soare Doamne nu este drept înaintea Ta” striga odată la cer la modul imperativ marele rege al evreilor. Da…, cine este drept între semenii săi, iar cine este drept este și mare între ei și atunci …„să fie sluga tuturor…,” zice Domnul. Dacă as fi un câcotaș, un invidios, aș conchide: „S-a slujit de o poveste ieftină debitată de un palavragiu la un pahar de vorbă. Oare Paul este singurul care a trecut prin așa ceva, sau drama lui este mai dramatică decât a altora care au dorit să treacă dincolo. Este adevărat că unii au mai și murit pe altarul consecvenței, dar să mai ia și nevasta după el, este prea de tot! a vrut să-i dea o haină comercială și cu asta basta!” Dacă aș fi un fan, sincer aș crede următoarele: „… Mi-a plăcut, mai ales că nu am trăit acele vremuri. M-a fascinat atitudinea eroului principal, de fapt pe toți i-ai ridicat la rang de eroi pentru că pe fiecare, sau aproape pe fiecare la locul lui „de muncă” i-ai tratat ca pe niște eroi. Da intriga mi-a zâdărât adrenalina, nu este de ici de colo, să-ți vâjâie gloanțele pe la ureche, sau să fii cu ochii în patruzeci de locuri, sau și mai și…, să-ți moară iubirea vieții în propiile brațe într-o baltă de sânge…” Dar pentru că cel mai bine este să fiu echilibrat, nuimparțial, decid: „Cu bune cu rele mergem înainte, iar adevăratul critic este cititorul”Mulțumesc!