ro
Varujan Vosganian

Cartea poemelor mele nescrise

Notify me when the book’s added
To read this book, upload an EPUB or FB2 file to Bookmate. How do I upload a book?
Cartea poemelor mele nescrise ne vorbește despre generația tristă a copiilor născuți după război și căreia evenimentele din 1989 nu i-au atenuat dimensiunea tragică. Dar evocă, în același timp, condiția poetului într-o lume lipsită de autenticitate. Ne-o spune autorul însuși: „Poezia se scrie la persoana I. Ea este o artă a sincerității, o continuă mărturisire. O spovedanie fără cuminecătură, căci poetul nu primește nimic în schimb și nu poate fi iertat pentru darurile sale. Cum se poate, așadar, povesti viața unui poet, lăsând la o parte orice altceva știm despre el, și recompunând-o din versurile sale? Cartea poemelor mele nescrise este, în ce mă privește, o încercare de acest fel. În Cartea poemelor mele nescrise, eu sunt mai ales ceea ce nu am putut împlini. Asta înseamnă că destinul trebuie asumat fără încetare, dar că nu trăim niciodată de ajuns pentru a-l duce până la capăt. Cineva, într-o altă lume, continuă să-l trăiască ori să-l scrie pentru noi”.
This book is currently unavailable
60 printed pages
Original publication
2015
Have you already read it? How did you like it?
👍👎
fb2epub
Drag & drop your files (not more than 5 at once)