Proza scurtă a Gabrielei Adameșteanu e dominată de tema necomunicării (în cuplu, între colegii de serviciu, între generații, între categorii sociale diferite) și a degradării continue a existenței. În Vară-primăvară domină îmbătrânirea, alienarea, alterarea ireversibilă a vieții, iar personajele supraviețuitoare sînt niște rămășițe ale lumii vechi, pe cale de dispariție. Deși ele se încăpățânează să reziste, viața, cu determinismele ei familiale, politice sau profesionale, le schimbă iremediabil, iar uneori ajunge să le deformeze.
