ro
Books
Graham Greene

Puterea si gloria

Mexic, sfârșitul anilor ’30 ai secolului trecut. Gruparea paramilitară de extremă stânga Cămășile Roșii a preluat controlul, a scos în afara legii Biserica Catolică și a executat preoții care au refuzat să renunțe la credință și la legământul celibatului. Ultimul preot rămas în viață fuge nu doar de poliție și de locotenentul neîndurător, ci și de propriile derapaje morale. În timp ce își croiește drum spre libertate, bântuit de o faptă condamnabilă din trecut, Popa Țuică cel fără nume este strivit între viciu și credință, tentat să renunțe la religie și totuși incapabil să amuțească chemarea divină. Cu cât mai slab, mai temător și mai dependent de alcool se dovedește, cu atât mai puternic se simte legat de datoria lui sacră. Publicat în 1940, romanul Puterea și gloria a fost distins cu Premiul Hawthornden și a fost inclus de revista Time pe lista celor mai bune o sută de cărți ale secolului XX.
Capodopera lui Graham Greene… Energia și grandoarea acestui roman derivă din pornirea către compasiune… O reușită răsunătoare. John Updike Nici un scriitor serios din secolul XX nu a pătruns și nu a modelat mai puternic imaginația cititorilor ca Graham Greene. Time
282 printed pages
Original publication
2020
Publication year
2020
Have you already read it? How did you like it?
👍👎

On the bookshelves

fb2epub
Drag & drop your files (not more than 5 at once)