„Un mare roman, ignorat fie din lașitate (…), fie din indiferență. În fine, cum critica literară este nu doar un exercițiu hermeneutic, ci și unul axiologic – altfel interpretarea e mohorîtă și laxă, avînd miasmele apei stătute –, mi-am spus că nu e tocmai lipsit de sens să descindem în țesătura romanului, pentru a-i descifra desenul ascuns, pentru a-i evalua adincimile și, de ce nu?, pentru a vedea în ce măsură în articulațiile lui se ascunde, deliberat sau prin fatalitate, partea nevăzută a autorului. Și nu cred că e vorba de curaj, ci de onestitate.“ – Mircea A. Diaconu