Cum se fabrică o emoție

După apariția monumentalei (la propriu) Istorii a literaturii române contemporane, 1941–2000, Alex Ștefănescu este omul zilei în critica literară românească. Admirat sau pizmuit de confrați, invitat și celebrat cu fast în orașele de provincie, intervievat de superbe ziariste, Alex Ștefănescu se află mereu în centrul atenției, prezența sa într-un loc este imposibil să treacă neobservată. Chiar și cei care își propun să îl ignore ajung până la urmă să își piardă cumpătul, încep să-l vâneze cu invectivele lor, sporindu-i, indirect, vizibilitatea, notorietatea și popularitatea. Alex Ștefănescu este, în lumea literaturii, genul de personaj care nu lasă pe nimeni indiferent. Unii îi sunt prieteni, alții dușmani de moarte (cei neincluși în Istorie și cei menționați în emisiunea sa TV rezervată cărților proaste, Tichia de mărgăritar). În fine, mai există o categorie, a celor care îl cultivă cu speranța secretă că i-ar putea intra în grații și că în felul acesta și-ar putea asigura un viitor luminos în literatura română. (Tudorel Urian)
„Alex. Ștefănescu este singurul critic român contemporan care, metodic, conferă criticii caracteristicile unui «act de persuasiune». El face uz de o veritabilă strategie de seducere a cititorului: limbajul este dezabstractizat, fără a-și pierde însă competența și precizia conceptuală; expresia critică, mereu dezinvoltă și de multe ori memorabilă, are o anumită materialitate fragedă, fiind astfel ușor de receptat; plăcerea lecturii și a scrisului, aproape palpabilă, devine contaminantă și îmbie la reverii hedoniste; în sfârșit, discursul e împănat de comparații sugestive și cu atât mai șocante cu cât nu se produc în spațiul livrescului, ci al experienței comune, conținând și o infuzie de umor grațios care întreține comuniunea afectivă cu cititorul.“
„În volumul Cum se fabrică o emoție autorul adoptă forma dialogală a discursului (între un eu inocent-iscoditor și unul doct, profesoral) dând dinamism și o concretețe plină de substanță problemelor convocate: stilul aluziv, natura artei, relația artist-public, talentul, valoarea, mecanismul psihologic al creației, succesul etc. Este vorba, de fapt, despre un mic „tratat“ de educație estetică, alert, eficient și care, în mod expres, se adresează unui public concret.“ (Petru Poantă)