ro
Books
Giulia Enders

Șarmul discret al intestinului. Povestea celui mai subestimat organ al corpului

Povestea celui mai subestimat organ al corpului
Cheia unei vieți mai sănătoase și mai fericite se află înăuntrul nostru.
Deși intestinul este aproape la fel de important ca inima sau creierul, știm foarte puține lucruri despre el. Giulia Enders ne arată că, departe de a fi doar acea parte utilitară și – trebuie să recunoaștem – cam jenantă a corpului, așa cum ne imaginăm, este unul dintre organele cele mai complexe, mai importante și chiar miraculoase ale anatomiei umane. Iar oamenii de știință abia sunt pe cale să descopere cât de mult are acesta de oferit. Noi cercetări arată că bacteriile intestinale pot juca un rol într-o gamă largă de afecțiuni, cum ar fi obezitatea, alergiile și Alzheimer.
Pornind de la experiența personală a bolii care a inspirat munca ei de cercetare și continuând prin a explica totul de la fundamentele absorbției nutrimentelor la ultimele descoperiri științifice care leagă bacteriile intestinale de depresie, Enders a scris o carte de sănătate antrenantă și informativă. Șarmul discret al intestinului ne arată fără tăgadă că putem să beneficiem cu toții de pe urma cunoașterii minunatei lumi a funcționării noastre interne.
Mesajul autoarei este simplu: dacă ne tratăm bine intestinele, și ele ne vor trata le fel de bine. Dar cum și de ce trebuie să facem asta? Putem afla citind această surprinzător de agreabilă explorare a celui mai subestimat dintre organele noastre.
„Cu entuziasm și un simț al umorului foarte dezvoltat, Enders explică tot ceea ce cititorii voiau și nu voiau să știe despre intestinele lor… cartea aceasta sfidează plictiseala.“ – Publishers Weekly
„Surprinzător, cartea se citește ca un thriller. Entuziasmul autoarei față de subiectul tratat este contagios. Desenele alb-negru realizate de sora ei reușesc să aducă un plus de informații într-o manieră amuzantă. E îmbucurătoare absența rețetelor și a limbajului tipic pentru cărțile de self-help.“ – Self Magazine
329 printed pages
Original publication
2017

Impressions

    👍
    👎
    💧
    🐼
    💤
    💩
    💀
    🙈
    🔮
    💡
    🎯
    💞
    🌴
    🚀
    😄

    How did you like the book?

    Sign in or Register

Quotes

    Elena Gorganhas quoted2 years ago
    MARO-DESCHIS SPRE GALBEN
    Elena Gorganhas quoted2 years ago
    galbenă. Motivul este reprezentat de un produs foarte important pe care îl fabricăm zilnic: sângele nostru.
    Elena Gorganhas quoted2 years ago
    O altă treime este reprezentată de fibre nedigerabile provenite din plante
fb2epub
Drag & drop your files (not more than 5 at once)