Paul Cernat: „Optzecistă prin vârstă și background, prozatoarea Doina Popescu are o inteligență vie, mobilă, robustețe dezinvoltă a narației și, fapt deloc la îndemâna oricui, o bună priză la umanitatea personajelor. Scrise alert, americănește, cu prospețime stilistică și o predilecție specială pentru relatarea la prezent proiectată în trecut, cele opt povestiri din Vipia amiezii surprind, în registre diferite, scene de viață cotidiană cu miez atroce. Dincolo de cotidianul consumerist al scenelor de cuplu sau al feliilor de actualitate socială, textele developează, prin filtre livrești sau existențiale abil montate, imagini ale degradării biologice, secrete inavuabile, derive fără ieșire ale unor personaje în conflict cu lumea. Amestecul de vitalitate și morbid e conținut, de altfel, chiar în titlu. Cel puțin trei narațiuni sunt antologice: «Bimbușca» (despre mărirea și decăderea postdecembristă a unei spălătorese care, în anii ’80, ținea singură în frâu infernul unei grădinițe de copii cu dizabilități), «Reka, un frison galactic de demult» (istoria cu substrat psihanalitic a unei relații tulburi din studenție, dintre naratoare și o stranie, deviantă colegă de cămin unguroaică) și piesa-titlu (o devastatoare diagramă clinică în care cancerul galopant, brusc descoperit, al unui sexagenar îi destabilizează viața soției, proiectând-o din realitatea medicală într-o irealitate hipnotică). Ușoara tendință demonstrativă, prezentă mai ales în dialogul dramatic mamă-fiică din «Un pian pentru concert» și în ekfrastic-melodramatica «Tabloul», e compensată de vitalitatea povestirii, de pregnanța personajelor și acuitatea observației realiste. O carte de proză matură, la temperaturi interioare înalte”.
