ro
Books
Alfred Adler

Cooperarea între sexe. Despre femei, iubire și căsătorie. Antologie

Alături de profesie și de relațiile sociale, întemeierea unei familii reprezintă, pentru Adler, una dintre cele trei mari sarcini ale unei vieți împlinite. Antologia de față reunește concepțiile adleriene asupra dinamicii sexualității, iubirii și mariajului, idei aflate în vădit contrast cu viziunea lui Freud. Căci, dacă pentru ultimul, personalitatea este determinată în esență de pulsiuni, în cazul lui Adler, adaptarea la lumea socială stă în centrul personalității în întregul ei. Pe lângă descifrarea “protestului viril”, temă crucială pentru înțelegerea feminismului, cartea face ample referiri la mecanismele specifice vieții de cuplu și la modul în care legăturile conjugale pot fi perturbate de educația sexuală inadecvată, de lupta pentru putere sau de atitudinile discordante față de sexualitate și familie. Scriitura clară și multiplele ilustrări de caz recomandă această antologie nu doar studenților și psihologilor practicieni, ci și publicului larg.

«Adler a înțeles că oamenii sunt mai întâi de toate ființe sociale și, de aceea, a susținut că problemele și conflictele din cuplu nu reflectă patologii personale, ci reprezintă mai degrabă dificultăți la nivelul cooperării dintre parteneri. Adlerienii cred că abilitățile de care e nevoie pentru o relație sănătoasă pot fi învățate. Nimeni nu are în gene talentul bunei relaționări.» — Jon Carlson, coautorul cărții Mumia de la masa din sufragerie

«Erotismul nu este niciodată doar o pulsiune sexuală animalică. Este mai degrabă o parte înalt specializată a sentimentului social uman ce reflectă întreaga personalitate și, astfel, și nivelul conectării la viața socială și pregătirea pentru o viață în doi.» — Alfred Adler
192 printed pages
Original publication
2017
Publication year
2017
Publisher
PublishDrive
Have you already read it? How did you like it?
👍👎
fb2epub
Drag & drop your files (not more than 5 at once)