Este posibilă o autoanaliză? Dacă da, când, în ce măsură și cu ce limite? Putem utiliza tehnicile psihanalitice pe cont propriu, pentru a ne rezolva problemele? Este introspecția constructivă sau mai degrabă inutilă? Acestea sunt întrebările pe care le abordează, în cartea sa, Karen Horney, alături de prezentarea a numeroase studii de caz. Argumente sunt destule, atât pro, cât și contra: noi ne cunoaștem cel mai bine pe noi înșine, introspecția este constructivă în momentul în care o utilizăm în slujba dorinței de a deveni o ființă mai bună, mai înzestrată și mai puternică, iar insighturile obținute prin autoanaliză sunt mai bine primite; pe de altă parte, factorii emoționali și rezistențele constituie o dificultate importantă în acest demers. Astfel, autoanaliza este, în viziunea autoarei, o încercare de a fi pacient și analist în același timp, metoda de bază rămânând aceeași ca la orice psihanaliză: asocierile libere. Dincolo de tehnici și metode, mesajul este simplu și percutant: pentru că viața ta este cel mai bun psihoterapeut, crede în tine însuți!
Fiecare autoanaliză reușită sporește încrederea în sine, dar există și un alt câștig, datorat faptului că ai cucerit în întregime un teritoriu prin inițiativă proprie, perseverență și curaj. Acest efect se manifestă în analiză, ca și în alte aspecte ale vieții. Să găsești de unul singur o cărare pe munte îți dă un sentiment mai deplin de putere, decât să mergi pe poteca indicată, deși efortul și rezultatul sunt aceleași. O astfel de realizare nu-ți insuflă numai o mândrie justificată, ci și un sentiment de încredere în propria capacitate de a te confrunta cu situații grele și de a nu te simți pierdut în lipsa îndrumării.
Autoanaliza este o încercare de a fi pacient și psihanalist în același timp. Să nu uităm că acest proces este nu numai suma dintre travaliul analistului și cel al pacientului, dar și o relație umană. Faptul că sunt implicate două persoane are o influență considerabilă asupra contribuției fiecăreia. Pacientul are trei sarcini principale. Prima este să se exprime cât mai complet și sincer cu putință. A doua este să devină conștient de forțele pulsionale inconștiente și influența lor asupra vieții sale. Iar a treia e să-și dezvolte capacitatea de a schimba acele atitudini care îi perturbă relațiile cu sine însuși și cu lumea din jurul lui. […] Dacă pacientul are capacitatea de a lucra singur pentru a găsi soluția la o problemă, poate fi oare folosită această capacitate de o manieră deliberată?