Modelul erotic spiritualizat propus, așadar, de Lovinescu — un Eminescu care n-a iubit femei cu biografie reală, ci un tipar feminin abstract, idealizat, iubind mai degrabă iubirea, langoarea erotică, jarul sentimentului nesatisfăcut, ca prevalență a spiritualului asupra materialului — e consonant cu modelul schopenhauerian al geniului (…). Când Veronica, prin moartea bătrânului ei soț Ștefan Micle, devine liberă, Eminescu nu „acționează“, ci simte doar o „exaltare“ poetică. Nici când dragostea pentru Mite pare a-i fi primejduită de amestecul altora poetul nu se împotrivește: „Murise dragostea pentru Mite? N-o iubise niciodată poate. Murise dragostea de dragoste pentru ea. Dragostea de dragoste va mai renaște în el, căci fără dânsa nu putea trăi…“
