„Asylant aminteste deopotriva de lumea hotilor de buzunare din Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale, totul povestit din perspectiva unui personaj-narator care, intre Bucuresti, Berlin si Santo Domingo, isi descrie geografia personala astfel: «Eu n-am radacini in niciun pamant si n-am ramuri sa le intind catre cer. Nu am frunze sa se bucure de roua diminetii si nici fructe sa se parguiasca la soare.» O lume fara iluzii si sperante, traindu-si drama sub un cer care nu promite nimic, un spatiu unde vechile identitati si apartenente au involuat spre un taram incert situat la limita dintre purgatoriu si iad, in masura in care iadul ar putea fi un colaps infinit inlauntrul propriilor vicii si obsesii. De aici, romanul castiga forta, lectura e un regal, iar fiecare pagina e o placuta surpriza.“ — Bogdan Suceava
