„Trei sînt grijile lui Radu Cosașu de după ostracizarea din 1956. Primele două sînt aproape enunțate ca atare — să supraviețuiască (în cel mai strict, mai prozaic și mai brutal sens al cuvîntului), mijloacele de subzistență fiindu-i draconic restrînse de cele două interdicții, și să încerce să se «reabiliteze», în epocă termen măcar oficios dacă nu și oficial pentru căință și obținerea indulgenței partinice. A treia grijă poate fi dedusă. E, poate, cea mai importantă: să se descopere și să se salveze ca scriitor.“ (Mircea Iorgulescu)
„În fața telecinematecii, Radu Cosașu derulează impenitent pelicula propriei sale memorii. Își baleiază, ca și Edith Piaf, care nici ea nu regretă nimic, trecutul. Atunci, însă, de unde știe el cum este viața în filmele de cinema? Dar e simplu: din citite. Am citit, zicea Călinescu, așa cum aș fi privit pe o fereastră: cu ochii adînc înfipți în viață. Ei bine, ochii lui Radu Cosașu sînt atît de adînc înfipți în viața sa, că nu și-i mai poate smulge. Filmele care-i trec prin ochelari, importante, unele din ele, ca niște cărți, ca niște iubiri, ba chiar ca niște meciuri, sînt în fond bumeranguri, de el aruncate și spre el întoarse. Filmul (îi) este memorie. Acest excepțional fondator de asociații (de sentimente și de idei) este cel mai proustian scriitor de azi.“ (George Pruteanu)
