Spuneţi-mi Ochi. Fiindcă n-am decât unul. Pe cel drept. Pe celălalt l-am pierdut într-un lan de porumb unde m-a aruncat o femeie… Când m-am apucat să scriu aceste poveşti sau ce-or fi ele, am făcut-o pentru mine şi pentru pisicile cu care am intrat în contact. Dacă nu le-aş fi scris în româneşte, poate că acum aş fi fost bogată, după cum mi-a spus o prietenă din America. Dar, când Cristian vrea să publice pe numele lui tot ce am scris eu, asta mi se pare scandalos. Chiar dacă – aici trebuie să-i dau şi lui dreptate – nici un editor din România n-ar accepta să intre în relaţii contractuale cu o pisică, decât riscând să fie taxat drept nebun. Drept care spun aici că îi cedez lui Cristian Teodorescu drepturile mele de autor şi tot ceea ce decurge din ele pentru acest roman, căruia el i-a dat numele Cartea pisicii.
