Mihai Eminescu

altfel atât de corupte de pe vremea aceea

O, Rodope, zise el îngenunchind la sicriu și plecându-și fața plină de lacrimi la pieptul ei. Cum te iubesc!… De ce-ai murit?… Nu ți-am spus să nu mori… nu te-am rugat… copilă? Vezi tu flacăra lămpii urieșești… vezi tu grădina ce-ncunjură sicriul tău… vezi tu coroanele regilor atârnate de crengile acestor arbori?… O, de le-ai vedea… de-ai putea să deschizi ochii tăi cei mari, să mă privești până ce voi muri lângă tine… căci voi muri-n curând… Rodope! Te urmez în noaptea de unde nu-i reîntoarcere… Cerul cu stelele lui, Nilul cu eternele-i unde… divina Memfis… generații vor plânge… și eu mor… mor, căci ai murit tu, palidul meu copil… copilul meu… al meu…

El murise cu fruntea plecată pe pieptul ei. Flacăra urieșească mai pâlpâia în aer, de făcea să joace în razele-i roșii, să dispară și reapară fantastic toată lumea subteranei… apoi se stinse, și un întuneric adânc, fără întindere, mut, domni peste sfârșitul unui om.

Frumos bătrân, zise unul, pare că e un împărat răsărit din povești… Pletele sure cad grele la pământ… capul mare și greu, căci morții sunt grei…

Numai un brotăcel trezit în iarbă sărea cu piciorușele distinse… “Tlà, Tlà”, țipa el în lună și trezi un țânțar ce adormise pe pielița lui cu: Bzzz! Tlà! Acest duo solitar nu era întrerupt de nimic… numai în urechea mortului suna un greier parecă… El auzea parecă acel greier, dar nu gândea nimic…

“Cine sunt eu?” fu cea întâi cugetare ce-i veni în minte. Mintea lui era clară, închipuirile erau ca formele concrete, vii și pline de viață… el avea o lume gata în capul lui, de a cărei izvoare nu-și putea da socoteală… Se găsea cuminte… și… memoria, memoria era ceea ce-i lipsea…

… Era ca un orizont negru și fără de sfârșit… nimic, nimic… numai prezent avea… trecut defel…

Bătrânul sur se uita uimit la lucrurile ce-l încunjurau… un pas instinctiv îl dusese în această vizunie… el găsise cheia la sine…

Avea instinctul neconștiu a unui animal, care face tot ce-i de trebuință fără să știe spre ce scop.

El își tunse barba și părul c-un foarfece ruginit… deschise o ladă seculară și mohorâtă…